Atunci cand familia este numeroasa casa - oricat de mare este - ea poate sa para neincapatoare mai ales daca nu avem rafturi depozitare la dispozitie, asa cum am dori. Iar in cazul in care chiar nu avem spatiu prea mult trebuie atunci sa il face din plin si sa incercam sa ne bucuram de putinul pe care il detinem.
Asadar, cum sa facem spatiu in casa si cum sa respiram cat mai bine? Este simplu: chiar daca ai dulapuri mari, incearca sa iti depozitezi hainele care nu sunt pentru anotimpul curent intr-o cutie sau in mai multe cutii si sa le aduni pe toate intr-un singur loc. In cazul in care nu ai nici macar acel loc atunci poti sa improvizezi pe balcon undeva sus, in tavan, un fel de placat sustinuta pe care sa stea toate lucrurile pe care nu le folosesti in momentul de fata. Atunci cand mai apare putin spatiu incearca sa nu il aglomerezi tot cu lucruri pe care ai vrea sa le scoti la vedere. O alta metoda de a face spatiu este sa aranjezi de exemplu hainele pe umerase, asa poti sa le “ingramadesti” mult mai bine, deoarece pe un umeras pot incapea, de exemplu, cinci camasi si ele vor fi dispuse intr-o forma alungita si nu impaturita, iar astfel vor ocupa mai putin spatiu.
Sa nu uitam de pantaloni, care pot fi de asemenea pusi in spatiile de depozitare pe umerase special concepute sa stea cel putin cinci perechi pe o linie. In cazul in care ai insa loc in casa poti sa achizitionezi rafturi depozitare cel putin pentru camara sau pentru balcon, sa nu asezi dulapuri mari, deoarece e posibil sa nu ai aer la lucruri, deoarece neavand nevoie de ele nu vei umbla acolo, iar usile vor ramane inchise si cand le vei scoate nu iti va placea mirosul.
Simboluri cunoscute
Crucea lui Petru. Crucea lui Petru sau crucea inversata este poate cel mai puternic simbol anti-crestinatate din lume. Inainte de aceasta schimbare de paradigma, simbolul, paradoxal, era cel mai puternic pro-crestinatate. De unde simbolistica? Cand Petru a fost crucificat, a simtit ca va muri intocmai ca Iisus Hristos. Asa ca a cerut sa fie crucificat cu susul in jos. Atunci, crucea intoarsa a devenit un simbol al umilintei. Si astazi, pe unele biserici din lume gasiti crucea intoarsa. Uzanta anti-crestina este de data recenta. A aparut in filme horor precum Exorcistul sau Rosemary’s Baby si a devenit parte a miscarilor punk sau heavy metal, unde are drept conotatie antiautoritarismul.
Craniul si oasele incrucisate. Simbolul are doua intelesuri de baza care sunt intrebuintate astazi. Primul, modern: otrava. Simbolul apare pe produse farmaceutice sau alte chimicale care sunt toxice pentru corpul uman. Al doilea, istoric: pirati. Steagul piratilor avea imprimat un cap de mort si oase in forma de X, desi multi pirati aveau un design personal. Mai tarziu, spaniolii au folosit simbolul pentru a „eticheta” cimitirele. Astazi mai exista biserici si chiar culte, secte care au adoptat acest simbol ciudat. De fapt, piratii au adoptat acest simbol tocmai pentru ca era temut si asociat cu mormintele.

Despre cantarire si cantare profesionale
Cantarele e folosesc de o perioada indelungata in diferite industrii si au aparut in diferite forme de-a lungul timpului. Daca la inceput cantarirea se facea pe baza unui cantar cu carlig de care se agata cantitatea dorita dar care nu masura prea mult, acum exista cantare care masoara la miligram, de bucatarie sau folosite in industrii care au nevoie de o masuratoare precisa, si cantare care pot sustine o greutate de pana la cateva tone.
Tehnologia a evoluat suficient cat sa usureze munca oamenilor de cel putin 1000 de ori fata de acum 100 de ani. Cantarele se folosesc foarte mult atat in domeniul gastronomic, cat si in cel de fitness, dar, probabil cel mai important rol il au in domeniul constructiilor, acolo unde un pas gresit poate reprezenta prabusirea unei cladiri. Pe langa faptul ca utilajele folosite trebuie sa se afle in cea mai buna stare iar materialele folosite de cea mai inalta calitate, trebuie respectate niste planuri.
Calculele facute pe hartie trebuie sa apara si in mod real, binenteles ca planul arhitectului este cea mai importanta piesa, insa si cantitatea materialelor folosite este cruciala. O caramida in plus poate insemna un etaj deformat de la care sa plece inclinarea unei cladiri. Poate par nesemnificative la prima vedere, insa nu sunt deloc asa. In constructie se folosesc mai multe tipuri de cantare, facute special pentru acest domeniu. De regula veti vedea ca cel mai des se folosesc cantare industriale sau cele cu carlig, care sustin o greutate de pana la cateva tone, iar in constructii se lucreaza numai cu greutati mari. Dar uneori mai este nevoie si de un cantar care sa masoare mai putin, poate chiar pana in 500 de kilograme, iar acest aspect este important. Bineinteles ca se pot folosi si cantarele pentru tonaje, insa este mai bine sa fie folosit unul special pentru greutati mai mici deoarece acesta va fi mai sensibil si va cantari la miligram, pe cand cele mari pot fi deformate de greutatile mari pe care le suporta si poate acestea nu le vor masura bine pe cele mai mici. Intr-un astfel de domeniu este bine sa nu se mearga pe risc, ci sa fie asigurat totul.
Pe internet se gasesc toate informatiile si toate tipurile de utilaje si de cantare care trebuie folosite in constructii, aparate facute special pentru asta, care vin in diferite dimensiuni si cu diferite caracteristici. Exista cantare care au maximul de o tona, de cateva tone, sau exista cantare de cateva kg, cantar 300 kg. Ele se pot face si pe comanda in cazul in care dimensiunile de care ele dispun in magazin nu sunt suficiente. Utilizarea unui cantar profesional, este variata se folosesc de regula pentru viata de zi cu zi, in salile de fitness sau in alte locuri care nu necesita lucrarea cu greutati prea mari, insa se pot folosi si in domeniul constructiilor deoarece sunt mai sensibile decat restul.
Alegerea unui produs este foarte importanta, mai ales cand avem nevoie de unul care are o performanta crescuta, de aceea este bine sa ne documentam inainte pentru a vedea ce se recomanda pe piata si trebuie evaluate produsele de un specialist inainte sa fie achizitionate si folosite intr-o industrie.

Cum si-au indeplinit ultimele dorinte oameni simpli, dar puternici
Femeia care si-a dorit sa vada delfinii. Cand Linda Herdt a descoperit ca are fibroza pulmonara, nu i s-au dat mai mult de cinci ani de viata. Suprinzator, Linda a invins boala mai bine de 20 de ani. Dar, la 44 de ani impliniti, starea sa de sanatate s-a deteriorat si Lindei i-au mai fost date doar 6 luni de viata, cel mult. O fundatie care a auzit de povestea femeii a facut tot ce a putut pentru ca Linda sa interactioneze cu delfinii pe care-i indragea atat de mult.
Astfel, Linda a ajuns in San Diego si a vazut delfinii, ideea fundatiei fiind ca acest eveniment unic sa o ajute sa lupte in continuare cu boala. In acelasi timp, femeia si-a mai indeplinit un vis: a vazut oceanul pentru prima data! Baietelul care si-a dorit sa fie un pompier. In timp ce Chris Greicius a fost punctul de plecare pentru Fundatia Make-A-Wish, Frank Bopsy Salazar a devenit primul copil caruia i s-a garantat indeplinirea dorintei de catre fundatie. Dupa ce a fost diagnosticat cu leucemie in faza terminala la doar cinci ani, mama sa l-a internat intr-un spital din Arizona, desi asiguratorul a refuzat sa plateasca spitalizarea. Mama lui Chris Greicius s-a oferit sa-i indeplineasca copilului ultima sa dorinta. Printre altele, micutul si-a dorit sa faca o plimbare cu balonul cu aer cald, sa mearga la Disneyland, dar si sa… fie pompier pentru o zi. Bopsy a mers si la Disneyland, a facut si plimbarea cu balonul cu aer cald, insa experienta de pompier le-a depasit pe toate. In afara de turul locului unde lucreaza pompierii, Bopsy a primit si costum de pompier, cu tot cu casca, a intrat „in actiune”, cot la cot cu pompierii si a mers chiar si pe masina de interventii speciale a pompierilor, intr-o misiune destinata doar lui.
Dupa Pastele din 1981, starea baiatului s-a inrautatit. Cativa pompieri au venit la el sa-l viziteze pentru ultima data si au ramas surprinsi cand l-au vazut inca zbatandu-se sa traiasca. Masina de pompieri pe care urcase micutul fusese redenumita Bopsy 1 si prezentata lui chiar in curtea spitalului, in aplauzele personalului si lacrimile de tristete si bucurie ale parintilor, pompierilor, medicilor. In acea seara, Bopsy a murit…

Slefuirea, partea cea mai importanta a finisarii
Calitatea produsului finit si finisarea depind in mare masura de slefuire - este prima si cea mai importanta etapa a finisajului. Dintre toate metodele de slefuire existente, slefuirea manuala, desi este mai greu de facut si implica mai mult efort fizic decat atunci cand sunt utilizate masini pentru slefuit lemn.
Avantajul folosirii slefuirii manuale tine de prelucrarea pieselor de mici dimensiuni mult mai precisa si mai fina. Inainte de a incepe slefuirea manuala propriu zisa trebuie sa se tina cont de esenta lemnului. Daca este lemn de esenta moale (de exemplu brad) granulatia de sflefuire va fi mai mare; in cazul lemnului de esenta tare, granulatia de slefuire va fi peste 120. Pentru piesele care prezinta urme de vopsea sau lac granulatia va fi de 100-150-aici de preferat sunt tipurile mai noi de masini pentru slefuit lemn mai usor de manevrat, iar la degrosare granulatia nu va depasi 60-80. La final, se finiseaza piesele prin schimbarea periodica a granulatiei. Chiar daca slefuirea manuala nu are poate aceeasi precizie cu cea facuta de masini pentru slefuit lemn, la inceperea operatiei se va lua in calcul si directia fibrei-slefuirea se va face pe directia fibrei. Directia fibrei se gaseste usor din ochi sau manual, prin trecerea degetelor pe suprafata lemnului-unde e mai aspru inseamna ca ne aflam in contra fibrei.
Pe de alta parte, slefuirea cu masini pentru slefuit lemn este mai rapida dar mai riscanta daca nu stim cum sa umblam cu utilajele-adanciturile din lemn sunt foarte greu de refacut daca au aparut in urma prelucrarii mecanizate. Cea mai utilizata tehnica e cea cu masina de slefuit cu excentric, cu vibratii si prelucrarea materialului lemnos prin miscari insotite de vibratii pe directia fibrei. O alternativa e masina de slefuit cu banda, insa manevrarea ei e greu de stapanit fiind mai puternica decat cea cu excentric.

Cazuri de reincarnare care au socat opinia publica
Edward Austrian. Micutul Edward, in varsta de doar patru ani, avea o fobie legata de zilele ploioase si intunecate. Apoi s-a trezit cu o problema de sanatate la gat si a inceput sa aiba dureri ingrozitoare. Ori de cate ori avea o durere de gat spunea ca „impuscatura lui doare”. Copilul i-a spus mamei sale o poveste foarte detaliata despre viata sa anterioara si cum umblase prin transee in Primul Razboi Mondial. El a mai spus ca a fost impuscat in gat si a murit. La inceput, doctorii nu au putut depista cauza durerilor sale, asa ca i-au scos amigdalele ca o masura de precautie.
Din pacate, un chist i s-a dezvoltat la nivelul gatului si medicii nu au stiut cum sa-l trateze. Imediat ce Edward a inceput sa povesteasca si altora despre experienta sa dintr-o alta viata, dar si cum a fost omorat, chistul a disparut. Doctorii nu vor sti niciodata cum a fost posibila disparitia unui chist in doar cateva ore sau de ce a disparut si de ce a aparut. Ceasul olandez. Bruce Whittier tot avea acelasi vis noapte de noapte: era un barbat evreu si se ascundea intr-o casa impreuna cu familia sa. Numele lui din viata anterioara era Stefan Horowitz si era un evreu de origine olandeza care a fost descoperit pana la urma in casa unde se ascundea cu familia si a fost dus la Auschwitz, unde a si murit. Dupa si in timpul viselor, barbatul era speriat si nelinistit. A inceput sa isi tine evidenta viselor iar intr-o noapte a visat despre un ceas pe care l-a desenat in detaliu atunci cand s-a trezit din somn.Whittier a visat si locul exact unde se afla ceasul si magazinul de antichitati pe care-l detinea. Ceasul statea bine mersi in vitrina magazinului si arata exact asa cum il desenase barbatul. Whittier a intrat in magazin si l-a intrebat pe proprietar de unde avea ceasul. Conform povestii, ceasul apartinuse unui maior german din Olanda. Amanuntul acesta l-a convins pe visator ca traise o alta viata in trecut. John Raphael si turnul. La fel ca si Whittier, si Peter Hume, un englez din Birmingham a inceput sa aiba vise foarte clare despre o viata traita anterior in persoana unui gardian la granita scotiana in 1646. Numele sau era John Raphael si facea parte din armata terestra din Cromwell. Sub hipnoza, Hume si-a amintit si mai multe detalii despre locurile pe unde umblase si cu cine se intalnise. Impreuna cu fratele sau a vizitat mai multe locuri unde credea ca a mai fost in viata anterioara si chiar a gasit un mic obiect care parea sa fie dintr-o epoca in care acesta a trait-niste pinteni de cai.
Cu ajutorul unui istoric local din Culmstock, sudul Angliei, a identificat detalii despre biserica pe care o cunostea-a amintit si de turnul bisericii cu o tisa care crestea din el. Nu exista nicio dovada publicata a existentei turnului pentru ca in 1646 fusese daramat. In registrul starii civile s-a descoperit ca John Raphael s-a casatorit in acea biserica. Un istoric specializat in Razboiul Civil a investigat cazul si l-a intrebat pe Hume sub hipnoza niste detalii specifice epocii pe care nimeni nu avea cum sa le cunoasca. Din nefericire, s-a dovedit ca Hume poate si inventase multe lucruri ca sa para interesant, asta pentru ca nu prea a raspuns la intrebarile puse…

Subscribe to:
Posts (Atom)