Soften my dreams

Acum sunt treaza si traiesc. Dar dupa ce trag obloanele, infrumuseteaza-mi visele cu zambetul tau si pielea ta palida, vrei?

Inca un vis si dorm toata ziua. Inca o atingere si visez toata viata. Da-mi ideea de a nu mai continua fara tine. Caci mor sa respir intre Cerul si Iadul tau.

Si daca pleci, lasa-mi o poza cu tine, caci atat am mai stat nedespartiti ca am doar poze cu noi.

Si nu, nu se vrea a fi nici o scurta poveste trista, nici una de dragoste sau de dor sau de despartire. E o scurta poveste din sertarul “Ce-ar mai fi de ras”. E o scurta poveste scrisa de pe culmile insomniei si varful noptii, acolo unde nimeni nu gaseste pe nimeni, acolo unde principalele activitati pot fi respiratul si ganditul. Acolo poti eventual sa eviti sa simti orice despre oricine, poti evita sa tii la ea sau la mine.

…Pentru toate frunzele care cad in gol, care se izbesc de pamantul calcat si batut de suflete. Si pentru tine.

A nins =)

A nins şi în Piatra Neamţ, dar eu ştiu doar de Bicaz, că acolo îmi petrecuşi ziua de ieri si dimineaţa de azi. Am fost la Ediţia a XXIII-a a “Lirei Carpatine Nemtene” “Toamna in Ceahlau, toamna in sufletul meu” ,organizată de Clubul de Turism Montan pentru tineret Petrodava. Deci foarte tare. Oameni mişto, atmosferă plăcută, chitări şi oameni cam din toate categoriile de vârstă. Toată seara ţinută într-o folkăială, cântări şi beţie.

Pe un hol, mi s-a dedicat intre şase ochi (doi ochi ai mei, doi ai celui care a cântat şi doi ai celui care stătea cu noi) un cântec superb, scris de cel care a cântat (zău că nu mai ţin minte care din toate era numele lui). Nu, nu era nici un sexos inalt şi brunet, era un domn la vreo patru’ş’cinci de ani (?) foarte de treabă, de altfel ca toţi de acolo. Cântarea din hol s-a terminat cu un sărut pe obrazul lui nebărbierit si cu o melodie în plus de fredonat în minte.

O seară frumoasă, voia bună si paharul de palincă enumerandu-se printre prieteni. Am ajuns acasă cu amintiri plăcute, cu noi cunoştinţe, cu adrese de mail si cu o raceală care mi-a dat o voce de zici că nu-s ieu.

NuAmTitlu

NOI ne continuăm viaţa, cum oraşul şi-o continuă pe a lui. Facem din fiecare zi ceva trecator. Dacă mâine e un eveniment important, petrecem ziua de azi aşteptând ..ziua de maine. Dar nu ne dăm seama uneori că pierdem timpul fără rost, iar ziua de 10.12.2008 nu va mai reveni niciodată. Nu vei mai vedea niciodată aceeaşi frunză căzând in acelaşi loc sau probabil nu o sa-ţi mai zâmbească tipul ăla drăguţ pe care l-ai văzut trecând prin faţa liceului.


Mă abat de la subiect, vroiam de fapt să scriu despre oameni, despre oraş şi despre cum oamenii se aseamămă cu oraşul …dar până la urmă am început a scrie despre cum trebuie să trăim afurisita de clipă, despre cum trebuie să ne luăm inima în dinţi şi să fim direcţi. E un subiect destul de discutat şi “Trăieşte clipa”, cred …dar e o chestie interesantă.

…În rest, nimic nou, important sau folositor comunităţii. În Piatra-Neamţ nu a mai nins (tihihi, ninge pe blog). Şi eu sunt ok.