In primul rand trebuie sa mentionez ca relatiile la distanta sunt la mii de kilometri departare fata de ce credeam eu ca sunt de fapt. Eu credeam ca relatiile la distanta sunt niste imperecheri foarte frumoase, romantice, care arata dragostea adevarata si de o intensitate mare plus multe alte chestii siropoase.
Ei bine, ca sa vezi, o relatie intre doi oameni care se iubesc decurge destul de greu cand exista niste zeci, sute sau mii de kilometri intre parteneri. Si, din pacate sau, as putea spune acum, din fericire, am trecut si eu prin asta un an de zile cu actualul meu iubit.
Eram impreuna deja de vreo opt luni cand el a prins un job foarte bun intr-un oras mai mare, asa ca a plecat acolo. Eu l-am incurajat si am stabilit sa ne vedem odata la doua saptamani. Primele doua-trei luni au trecut usor si chiar era amuzant ceea ce faceam, dar apoi au intervenit tot felul de lucruri cum ar fi dorul, faptul ca nu mai faceam chestii impreuna, suspiciunile si alti factori distructivi.
Am trecut peste tot si nu oricum, ci intr-un mod glorios! Datorita comunicarii foarte bune care a fost mereu intre noi, am inteles fiecare problema si gand ale celuilalt. Dupa un an de zile in care am stat asa, la distanta, m-am mutat si eu in acelasi oras si am trecut peste toata perioada tensionata aproape fara probleme.
Totusi, nu as mai face asta vreodata, sa am o relatie la distanta. Necesita foarte mult consum de energie, stress, si singurul motiv pentru care am facut-o acum a fost ca tin foarte mult la el.
