Ceasurile de dama – o declaratie de stil

Femeile adora bijuteriile si hainele frumoase, adora pantofii si posetele... insa o alta iubire peste care doamnele nu pot si nici nu vor sa treaca este dragostea pentru ceasuri. Departe de a fi doar un accesoriu util pentru masurarea timpului, ceasul este considerat de multe dintre femei o bijuterie in sine. Astfel, asortam ceasuri dama in functie de tinuta purtata intr-o zi, in functie de poseta sau pantofi sau in functie de restul accesoriilor.

Povestea de dragoste dintre femei si ceasuri dama nu este una moderna, ci radacinile sale urca mult in timp, foarte putin stiut fiind insa faptul ca femeile au fost cele care au purtat pentru prima oara in istorie ceasuri de mana. Totul a pornit ca o simpla joaca, in care maestri bijutieri asamblau piese cat mai speciale si diferite pentru a realiza bijuterii spectaculoase,incluzand astfel si mecanisme de ceasornicarie in bratarile destinate femeilor. Desi acestea au fost privite cu retincenta in epoca, in 1905 au aparut pe piata deja primele ceasuri destinate atat femeilor cat si barbatilor. Peste un secol a trecut de atunci si pana in prezent, si iata cum de la o bijuterie controversata, ceasurile au devenit accesorii atat de utile femeilor, cu functii practice dar si estetice. Gasim astazi in arsenalul de frumusete al doamnelor de la ceasuri bijuterie cu bratari fixe sau bratari flexibile din pietre, la ceasuri cu bratari din pietre naturala si pana la ceasuri din silicon, sau ceasuri sport. Ceasornicari celebri din intreaga lume creaza astazi modele extrem de atragatoare si usor de adaptat absolut oricarei tinute si oricarei ocazii.

Iar daca pana de curand ghidurile de stil feminin din intreaga lume, recomandau renuntarea la ceas in tinutele de seara, imaginatia creatorilor de ceasuri bijuterie face astazi posibil ca pana si la evenimente dintre cele mai selecte o femeie sa poata purta un ceas care sa traga toate privirile.

Limbajul universal al corpului

De multe ori ne bazam pe limbajul corpului, pe comunicarea nonverbala pentru a exprima anumite emotii sau stari, acordul sau dezacordul, chiar daca nu verbalizam absolut nimic. Insa e foarte greu sa stabilim daca e un skill pe care-l invatam de cand ne nastem sau il invatam de la altii. Ca sa afle adevarul, cercetatorii de la Universitatea din British Columbia si San Francisco au studiat cum anume isi exprima emotiile diverse culturi prin intermediul limbajului trupului.

In vreme ce o parte din studiul lor a avut in vedere alergatori care participau la Jocurile Olimpice din 2004, alta parte s-a concentrat pe cei care luau parte la olimpiada celor cu dizabilitati. Studiul a inclus 108 indivizi care participau la probe de judo, 12 care erau orbi de la nastere si 41 care si-au pierdut vederea in timpul vietii. Indiferent din ce tara veneau, toti cei care aveau probleme de vedere prezentau acelasi tip de limbaj al corpului atunci cand castigau sau pierdeau. Atletii din America de Nord si din Europa reuseau sa-si ascunda sentimele de dezamagire si de rusine mai bine decat ceilalti, de unde si concluzia ca acestia, care aveau vederea buna, isi ajustau exprimarea emotiilor in functie de normele culturale impuse de tarile din care veneau.

Asadar, limbajul corpului nu e ceva ce trebuie sa invatam de la altii. Este un ceva pe care il cunoastem cu totii in niste limite culturale si care ne leaga cumva de rudele noaste nonumane. Limbajul trupului este comun cu cel al gorilelor si niciodata nu va trebuie sa invatam de la altii ca sa putem sa ne exprimam cu ajutorul elementelor lui.