Panourile fotovoltaice din viitor vor reduce si mai mult costurile cu energia electrica

Evolutie si revolutie tehnologica. Iata doua notiuni cu care ne-am obisnuit deja si pe care le intalnim la tot pasul deja, in orice domeniu ne-am desfasura activitatea. Totusi, cele mai insemnate etape „arse” au fost in cadrul obtinerii de energie pentru alimentarea unei locuinte fara surse de curent conventionale si apelarea la panouri fotovoltaice pret, prietenoase cu mediul. Astfel s-a ajuns ca de anul acesta sa se discute deja despre celule solare foarte eficiente, asemanantoare cu cele spatiale, capabile de concentrare solara la microscara.

Celulele solare multijonctiune sunt ajutate prin intermediul unei optici ieftine care concentreaza lumina solara pe ele si le face super eficiente. Ca urmare, costurile generate de sistemele de panouri fotovoltaice pret ieftine sunt mai mici, facturile la lumina scad, iar tehnologia rezista in timp si produce mult mai multa energie electrica. Cum se ajunge la o astfel de performanta in practica? Simplu. Se combina celule fotovoltaice miniaturizate din arseniura de galiu, imprimate 3D prin intermediul unor lentile de plastic si un sistem de focalizare mobila, asa ca noile celule si panouri sunt mici si usoare, eficiente si rezistente. Practic e principiul folosit de orice pusti pentru a aprinde o foaie de hartie fara foc, cu o lupa de mare putere care concentreaza razele solare intr-un singur punct. Celulele sunt astfel plasate intre matrice si lentila, de unde si focalizarea mult mai mare a luminii de la razele solare. Totusi, ca tehnologia sa functioneze va trebui ca lumina solara sa cada direct pe aceste panouri-lumina difuza nu poate fi concentrata, de unde si eficienta aproape 0.

Pe viitor, acest tip de panouri vor fi folosite mai ales in zonele unde energia electrica nu exista de ani buni, pentru a oferi familiilor o viata normala cu niste costuri mici sau medii, amortizate in cativa ani si cu un randament mai mare decat cel oferit de sistemul de energie electrica obtinuta din surse clasice, nucleare etc.

Hotel sau pensiune? Care e cea mai eficienta solutie de cazare?

Cand e sa pleci in vacanta, primul lucru pe care il faci este sa iti cauti un loc unde sa te cazezi. Cazarea intr-o zona de munte cum e Bran-Moeciu este cu atat mai simpla cu cat exista la ora actuala multe pensiuni sau hoteluri care ofera servicii de calitate la preturi bune, pe care nici un turist nu le poate refuza.

Multi romani prefera o pensiune Bran intrucat e mai ieftina, posibilitatile de distractie sunt mai multe, nu exista program fix al meselor, se pot prepara si anumite feluri de mancare preferate de turisti sau de gazda, cei care detin pensiunile se pot transforma si in ghizi. Pensiunea sau vila respectiva se poate si inchiria in totalitate, iar costurile sa fie impartite intre cei care o inchiriaza, se ofera si mic dejun si uneori acces gratuit la facilitati din cadrul pensiunilor pentru practicarea diverselor sporturi sau pentru relaxare. Spre deosebire de pensiuni, un hotel Bran nu va oferi un serviciu personalizat fiecarui turist, dar conditiile de cazare si ofertele de servicii sunt mult mai bune, preturile mai mari, se poate avea acces la piscina sau spa, la sali de conferinte sau restaurante cu mancare variata, preparata de cei mai buni bucatari. La pensiune va puteti petrece mai mult timp intr-un decor rural, cautat de majoritatea celor care aleg sa-si faca vacantele la munte, atmosfera e mai apropiata de cea de acasa, astfel ca te vei simti mult mai bine si mai in largul tau.

Daca la hotel aveti piscina, spa, sali de conferinte si de jocuri, de sport, la pensiune aveti ceva mai important: primirea calduroasa din partea gazdelor si meniuri personalizate in functie de dorintele tale. Uneori se poate gati daca exista un aragaz si o bucatarie la dispozitie pentru a face schimb de cunostinte culinare. Daca la hotel depindeti de programul impus de personal si de restaurant, la pensiuni puteti manca la ce ora doriti, puteti dormi cat doriti, puteti chiar cere retete sau sfaturi pentru anumite preparate care v-au impresionat si pe care vreti sa le faceti si dvs. cand ajungeti acasa. De asemenea, se pot face gratare, se pot invata diverse mestesuguri pe care gazda le stie, se pot vizita zone speciale sub indrumarea gazdei-ghid. Depinde de fiecare familie si turist ce isi doreste de la cazare, ambele unitati fiind perfecte pentru un concediu reusit.

Metode ciudate de contraceptie care functionau

Scuipatul magic si lumina lunii. In Groenlanda, nativii de acolo credeau odinioara ca Luna le poate lasa pe femei insarcinate. Pentru a evita sarcina nedorita cauzata de luna, femeile evitau sa se uite la astrul ceresc inainte sa se culce si isi ungeau pantecele cu saliva pentru a nu ramane insarcinate pe nestiute. Unele dormeau pe burta pentru a nu ramane insarcinate…cu Luna. Daca prin absurd o femeie isi dorea sa ramana gravida, se dezbraca sub o luna noua ca burta sa sa creasca odata cu luna sau se dezbraca in luna plina crezand ca razele lunii o vor lasa insarcinata. O doza de otrava cu mercur. Oamenii din China Antica, o civilizatie foarte dezvoltata, aveau metode unice de contraceptie. Una dintre cele mai terifiante metode de a impiedica sarcina era bautul unei substante facute din ulei si mercur. Se bea pe stomacul gol si femeia nu avea nicio sansa sa ramana insarcinata. Mercurul este toxic pentru organism, il poate distruge total si prin ingestie repetata poate distruge oasele si duce la infertilitate. De aceea chinezii il foloseau pe scara larga si-l considerau cea mai buna metoda de prevenire a sarcinilor nedorite.

La ce sa fiti atenti cand vreti sa luati masini de vanzare second hand

O masina este indispensabila astazi mai ales ca se intampla adesea sa aveti mai multe lucruri de facut, intr-un timp foarte scurt. In loc sa asteptati mijloacele de transport in comun si sa stati in aglomeratie mai bine va deplasati cu propria masina, in confort sporit. Pe piata gasiti la vanzare atat masini noi, la preturi mai mici ca acum sapte ani, cat si masini second hand, poate la fel de bune ca unele noi.

In cazul unor masini de vanzare second-hand sunt mai multe capcane pe care un cumparator avizat le poate evita foarte usor daca stie ce anume sa observe la masina si cum sa analizeze ceea ce ii ofera vanzatorul. In primul rand, trebuie facuta o inspectie vizuala serioasa, pentru a se vedea daca masina nu e lovita sau nu are urme evidente de reparatii. Reparatiile si loviturile recente se pot vedea imediat prin diferentele de culoare si de luciu ramase in urma revopsirii. Se mai inlocuiesc frecvent si spoilerele, care sunt din plastic si nu prea rezista ani la randul la o uzura constanta, pot aparea urme vizibile si probleme la imbinarile acestor masini de vanzare, asa ca trebuie sa fiti cu bagare de seama la orice detaliu, la fel ca si la suportul placutelor de inamatriculare. Dupa ce v-ati convins ca in exterior nu sunt probleme, puteti incepe inspectia interiorului masinii. Aici trebuie multa atentie la numarul de kilometri parcursi si gradul de uzura al elementelor interioare. Daca sunt putini kilometri parcursi dar masini de vanzare prezinta urme accentuate de uzura, atunci kilometrajul nu e cel real.

La fel, trebuie verificate sistemele, trebuie facuta inspectia tehnica a motorului, verificate discurile de frana, pneurile si tot ce e dedesubtul masinii, la motor, uleiul, si numai la un service autorizat. Etapa finala este condusul efectiv, verificarea miscarilor volanului, zgomotele caroseriei, turatiei motorului, comportamentului rotilor. Nu uitati nici de verificarea actelor si datelor tehnice, cartii tehnice.

Remedii obtinute din castraveti

Castravetele este o leguma care se gaseste in orice casa. Mai ales in timpul verii, acestia nu lipsesc din nicio gospodarie. Pe langa gustul foarte bun, au nenumarate beneficii in viata de zi cu zi; partea cea mai buna este ca nu sunt deloc costisitori. Consumat in mod constant, castravetii pot ajuta in cazul afectiunilor renale, guta, colici abdominali, probleme digestive si in special ajuta la detoxifierea organismului. De asemenea, decoctul de seminte este un remediu si pentru tuse. Se prepara o bautura din o lingura de seminte uscate la o cana de apa. Se fierb impreuna si se serveste rece. Se poate consuma sub forma de suc, unguent si chiar si cruda in salate. Pe langa beneficiile pe care le aduce organismului, acesta aduce beneficii si in cosmetica; se folosesc felii de castravete pentru iritatiile ochilor, pentru ca are efect de hidratare si catifelare.

Cauti un televizor HD pentru familia ta? Consulta acum oferte TV la pricezebra HD!

Oricat de mult ne-am dori, televizorul ne va lasa la un moment dat si va trebui sa cumparam unul nou. Motivele pentru care se intampla asa ceva sunt multe, de la intretinere pana la modul in care ne „jucam” cu el, pana la modul in care raspunde televizorul la comenzile date de telecomanda si la calitatea pieselor din interior. Daca vreti sa va schimbati televizorul vechi cu unul HDTV puteti sa cautati oferte TV la pricezebra, acolo unde veti avea surpriza sa descoperiti ofertele marilor retaileri grupate pe categorii, lichidari de stoc, discounturi si produse resigilate.

Cand v-ati hotarat sa luati unul dintre televizoarele din oferte TV la pricezebra e bine sa va ganditi serios si la ce inseamna un HDTV si cum trebuie ales pentru a nu cheltui banii degeaba pe un televizor care merge mai putin de un an. Televizoarele HD sunt de trei tipuri, in functie de ecran. LCD, mai luminoase, dar se strica mai greu, plasmele, cu o gama foarte mare de culori afisate, LED, cu rata de contrast mare, consumatori mici de energie, ultra-subtiri. Cele mai bune sunt plasmele si LED-urile, avand si rezolutii uimitor de bune si o calitate a imaginii impecabile, mai ales cele mari.

Rezolutia televizoarelor HD din oferte TV la pricezebra depinde si de marimea ecranului, cea mai importanta atunci cand vreti sa alegeti cu cap un tv HD. Conteaza mult spatiul unde va fi amplasat televizorul, asa ca e bine sa luati un televizor HD cu un ecran de 42 inch, care ofera o experienta buna si rezolutie impecabila. Rezolutiile pot fi redate conform standardelor 1080p sau 720p-daca serviciile ce urmeaza sa fie redate in HD sunt 720 nativ iar imaginile sunt bune si nu merita sa fie redate doar pe 720p HDTV. Daca vorbim de rezolutia pe 1080p HDTV, aceasta nu este imbunatatita daca semnalele au limitare pe 720p.

Pe final, trebuie sa va puneti si o serie de intrebari inainte de a cumpara efectiv produsul dorit: ce buget am alocat pentru televizor?, ce marime trebuie sa aiba ecran, ce mi-ar place sa vad, la ce veti folosi televizorul, care caracteristici va atrag si ce v-ati dori de la televizor.

Nu stiu cum!

nu stiu cine sta intre mine si mine adesea, de nici macar nu ma pot intelege iar uneori din atata diversitate imi vine foarte greu alege. nu stiu cine ma arunca pe pasii grabiti ai veseliei uneori si nici cine imi dicteaza lacrimile care imi curg pe obraji ca niste fiori nu stiu cine sta intre mine, cel de zi - ascunzandu-l perfect pe cel de noapte plin de melancolie si neimplinire poate… nu stiu cine sta intre mine si cine ma poate gandi in toate felurile ce nici macar eu nu stiam ca pot fi poate ca sunt doi sau trei sau mai multi Ele sau Iele cu plete de nuiele. dar dintre toate acestea pasii imi sunt tot marunti. Nu stiu cine ma ascunde una de alta poate e momentul sa imi scriu pe palma cu dalta sa imi amintesc - ziua ce noaptea gandesc si noaptea ce ziua vorbesc sa imi dau silinta sa ma invat cu mine, cu mine, cu mine, mine, ine, ne, e eee ee E greu… Viata cica te invata mereu. Dar de ce mama naibii trebuie sa ne fie atat de greu?